Citeste blogosfera portocalie

sâmbătă, 27 septembrie 2008

Asteptam generatia mult asteptata

Spirit civic, cetăţean, implicare, comunitate, interes public, politică, uninominal, unicameral, bicameral, participare la vot, informare, tineri, generaţie aşteptată, sunt cuvinte pe care le aud frecvent, care sună frumos din gura politicienilor sau a societăţii civile, se organizează dezbateri, caravane, se fac site-uri, tinerii din organizaţiile politice de tineret trăiesc cu impresia că fac politică, tinerii din ONG-uri cu impresia că fac educaţie cetăţenească, şi ce vedem?

Un Parlament cu cea mai scăzută cotă de încredere, în care au intrat odată cu alegerile din 2004 mulţi tineri, rezultat al strategiilor electorale ale partidelor prin care se promova mesajul întineririi clasei politice. Am ajuns să avem în jur de 40% parlamentari tineri care, după cum vedem s-au remarcat prin absenţă, prin revistele mondene, făcând circ sau declaraţii spectaculoase doar din dorinţa de-a ieşi în presă. Generaţia aşteptată nu sunt numai ei, cei din politică, sunt şi cei care îi votează, tinerii în care orice societate îşi pune speranţa, cei pentru care unii au impresia că fac educaţie cetăţenească, cei care animaţi de spiritul civic trebuie să dea o faţă modernă României.

Vorbeam, zilele trecute cu un prieten care locuieste in Franta, şi-mi zicea ceva de genu: "dincolo oamenii sunt altfel, încearcă să facă ceva în comun să le fie mai bine tuturor, la noi ideea este ca tu să faci şi eu să profit de ce faci tu, dacă se poate să-ţi iau orice ţi-ar putea ieşi din asta".

Vorbim de generatii. Putem vorbi de o generatie completa, post revolutionara, adica fara scoala si educatia comunista la baza. Aceasta generatie, care a inceput sa-si construiasca un viitor sau urmeaza sa-l construiasca are ceva din amintirile trecutului rosu, amintirile in copilaria comunista, si formara personalitatii intr-o perioada de libertate, de tranzitie rea , de lupta capitalista si mai ales ocazia de a vedea cu ochii modernitatea occidentala. De la aceasta generatie, se asteapta schimbarea. Din pacate impresia mea este ca dupa generatia de sacrificiu a anilor '90 avem de-a face cu o generatie pierduta a anilor 2000. Cineva care nu mai crede in valori fundamentale se spune ca este pierdut. Tinerii nu mai cred in rolul politicii in viata statului, a politicienilor, a institutiilor statului, nu mai cred in justitie, nu mai cred ca aceasta tara poate avea un viitor apropiat frumos.

,,Ideea ca tu să faci şi eu să profit de ce faci tu" au construit-o cei care au adus aceasta generatie in aceasta stare de necredinta prin modul lor d a gandi. Uninominalul care va urma nu va face decat sa perpetueze aceasi specie de politicieni pentru ca 70% din cei prezenti acum in Parlament au avut grija sa-si asigure viitorul politic. Prin urmare la ce sa ne asteptam? Generatia tanara poate inca sa mai faca ceva, sa mai salveze inca 4 ani de stagnare in drumul dorit al modernizarii, o modernizare care nu se poate face numai asfaltand drumuri, construind sali sport sau accesand internetul de acasa. Modernizare inseamna in primul rand mentalitate, care nu poate veni decat de la generatia tanara de azi. O generatie care gandeste altfel.

Avem sau suntem generaţia aşteptată ori mai trebuie să vorbim de ,,aşteptarea” generaţiei mult aşteptate? Răspunsul e în mâinile noastre, în atitudinea noastră. Generaţia celor ce au în jur de 40 de ani acum au ieşit în stradă în 1989 şi au adus democraţia, libertatea. E capabilă generaţia de acum să facă o nouă revoluţie, aceea a mentalităţii şi a modernizării? E nevoie de spirit civic. Stim ce e ăsta?

Alin Baciu