Citeste blogosfera portocalie

vineri, 29 februarie 2008

Joi seara facem politică

Joi de la ora 20,00 la sediul PD-L din Cluj a avut loc prima ediţie a serilor de dezbatere organizate la iniţiativa Echipei de Imagine şi susţinerea BPJ OTPD-L Cluj, sub denumirea:

Tema serii a fost ,,Dacă şi cum ne cunoaştem doctrina"

A rezultat o discuţie foarte utilă într-un partid, în legătură cu ce e doctrina de ce se spune că diferă de altele şi prin ce anume, diferenţe dotrinare dar şi convieţuirea mai multor curente doctrinare în acelaşi partid, în ideea de politică modernă, s-a vorbit despre descentralizare si federalism, despre implicare civică, dezvoltarea şi importanţa societăţii civile precum şi experienţa personală a unora dintre participanţi în cadrul unor ONG-uri, toate acestea învârtindu-se în jurul elementului central al popularilor europeni, dezvoltarea comunităţii şi a ideii de cetăţean.
În plus fiecare participant a avut ocazia să vorbească, să-şi spună perceptia despre aspectele discutate.
Au participat atât membrii mai noi sau mai vechi ai partidului cât şi simpatizanţi.

Astfel, în fiecare zi de joi de la orele 20,00 la sediul PD-L Cluj tinerii dezbat o temă de interes. Vor fi dezbătute probleme care preocupă tinerii, teme la zi, teme care influenţează viaţa.
Trebuie să renunţăm la pasivitate şi să dezbatem probleme de care suntem interesaţi, să ne spunem părerea pentru că ,,Joi seara facem politică"
Moderatori : Alin Baciu şi Călin Găbudean
Intraţi la discuţii pe forum
.

joi, 28 februarie 2008

Copiii lui Boc si copila lui Basescu

Tinerii din PD-L Cluj o sustin cu ardoare pe fiica presedintelui
(Foaia transilvană)
(...) Clujul a pus şi el o pană la aripa tânără a partidului. Darius Pintilie a fost ales vicepresedinte "pe national". (...)
,,Faptul ca Elena Basescu a cîstigat detasat cursa nu face decît sa exprime valoarea ei în cadrul organizatiei. Faptul ca de doi ani de zile bate toate organizatiile din aceasta tara. La organizatia Cluj, de peste un an si jumatate, vine cînd este invitata. Este un real cîstig." ( articol integral)

.
Trebuie precizat că discuţia cu reprezentantul ziarului a durat peste o oră, s-au spus foarte multe în special despre ce proiecte are organizaţia de tineret, şi cum vede ea comunicarea cu tinerii, despre rolul pe care îl are şi doreşte să îl aibă organizaţia Cluj la nivel naţional, despre importanţa implicării civice a tinerilor. Sunt aspecte pe care tinerii trebuie să le cunoască şi ar fi normal să o facă prin intermediul presei care are rol de intermediar.
Ce s-a spus şi ce a ieşit.
Din nefericire presa nu preia informaţia să o transmită ci face tot posibilul să o transforme în cancan politic. Iată cum în loc să informăm tinerii le întărim sentimentul de scârbă faţă de politică. De ce? Pentru că interesul ratingului, interesul financiar e mai presus decât interesul de a informa corect. Aceasta este România anului 2008.
Alin Baciu