Citeste blogosfera portocalie

sâmbătă, 28 martie 2009

Echipa sau individualism în politica?

Termenul “echipă” se referă la un grup de lucru unitar, relativ permanent, alcătuit din egali şi coordonatorul lor imediat. Un grup de lucru nu este automat o echipă. Grupul îşi câştigă dreptul de a se numi echipă numai dacă membrii acestuia şi coordonatorul se tratează unii pe alţii cu respect şi dacă funcţionează foarte productiv.

Transformarea unui grup în echipă înseamnă mai mult decât să te asiguri că există obiective comune, interdependenţă, angajare şi responsabilitate. Când creăm o echipă, scopul nostru este să ajutăm un grup să se transforme într-o unitate caracterizată de coeziune, ai cărei membri nu numai că împărtăşesc aceleaşi standarde înalte de realizare a sarcinilor de grup dar au şi încredere unii în alţii, se sprijină reciproc şi îşi respectă unii altora trăsăturile individuale care îi caracterizează ca persoane.

În zilele noastre, individualitatea şi originalitatea personală au pierdut teren în faţa muncii în echipă, mai ales în cazul sarcinilor complexe. De ce? Pentru că o echipa unită garantează succesul. Comunicativitatea şi capacitatea de a interacţiona eficient, de a răspunde cerinţelor altora, de a putea prelua creativ ideile din grup şi de a oferi în acelaşi timp şi fără egoism sprijin celorlalţi, sunt principalele calităti ale unui bun coechipier. Răbdarea şi toleranţa privind stilul ori neajunsurile celorlalţi desăvârşesc acest profil psihologic de om de echipă.

Si acum să revenim la politică.
Votul uninominal, votezi omul nu lista. La prima vedere dă impresia unei sume de individualitaţi. 467 de individualităţi care se luptă pe cont propriu în colegiile lor pentru a convinge electoratul că ei, ca persoană, sunt cei mai buni. Mai mult, sistemul acesta de vot uninominal aduce şi ceva nou, competiţia internă. În cazul în care nu se obţine 50% + 1 se va întocmi un clasament intern în partidul respectiv, pe judeţ şi vor avea de câştigat cei de pe primele locuri ca număr de voturi adunate.

Tocmai aici e problema şi riscul. Mulţi vor vedea doar prima parte a acestei competiţii pe numărul de voturi adunate şi nu vor lua în calcul cel mai important lucru şi anume că în distribuirea mandatelor de se porneşte de la numărul de voturi adunate de partid pe tot judeţul, adică de toţi impreună. Abia apoi se ajunge la clasamentul intern, când se va afla câte mandate revin fiecărui partid.

Altfel spus, degeaba esti mare şi tare tu în colegiul tau şi obţii multe voturi dacă ceilalţi nu contribuie în mod substanţial la numărul total. Poţi să fii pe locul 2 dintre candidaţii din partid ca număr de voturi obţinute, dar dacă numărul de voturi adunate de partidul tău pe judeţ aduc un singur mandat, ai pierdut.

Prin urmare, deşi este vot uninominal, deşi fiecare candidat îşi vede de problemele şi electoratul din zona sa, succesul său în alegeri depinde în foarte mare măsură de rezultatul comun. Competiţia internă nu trebuie înţeleasă prost, vor avea de câştigat cei care vor forma cu adevărat o echipă şi nu un grup de individuialităţi egoiste care vor dori să arate cu orice mijloace că sunt mai buni decat ceilalţi.
Alin Baciu

3 comentarii:

Anonim spunea...

Bun articol , bine gandit....adica asa cum spune sloganul vostru gandim altfel. Ma intreb cati din pdl gandesc altfel, adica in termenii in care ai specificat foarte bine in articol. Felicitari!

Todirica spunea...

Trebuie sa fim echipa romanilor
http://romaniaalege.blogspot.com

Anonim spunea...

Si totusi,ce-si pasau preopinentii pe sub mana??