Citeste blogosfera portocalie

vineri, 7 decembrie 2007

din presa zilei de 7 decembrie

Valeriu Stoica: PDL este un partid prezidential - interviu cu unul dintre strategii unificarii PD cu PLD
(Romania libera)
- Am hotarat deja ca alegerile interne pentru noul partid vor fi facute abia dupa alegerile prezidentiale din 2009 si pana atunci structurile celor doua partide se contopesc. Nimeni nu va fi pe dinafara, de pilda la judetul Alba vom avea un birou de conducere al PLD si unul al PD, ele se vor contopi si vor functiona in acest fel pana in 2009. Din motive operationale, acest birou va desemna si o structura executiva restransa. Avem, astfel, timp sa evaluam liderii din teritoriu in urmatoarele patru confruntari electorale, cei care vor performa vor binemerita in 2009.
(informatia de cluj)
Electoratul PD este descris ca fiind „foarte volatil”, mare parte din el migrând „către PD de la PSD”. Mai mult, raportul susţine că „PD se află acum în poziţia PSD din urmă cu trei ani. Potenţialul său a crescut foarte mult, dar devine tot mai greu să stabilizeze electoratul pe măsură ce cota electorală creşte”. Democraţii par să fi suferit astfel chiar de pe urma popularităţii lor, o mare parte din cei care ar fi votat cu aceştia preferând să nu mai voteze, pentru că victoria detaşată a PD era previzibilă.(...)