Se vorbeşte tot mai mult de comunicare. Cu toţii folosim acest cuvânt care ni se pare simplu şi însăşi ideea de a comunica. ,,Păi vorbim, nu comunicăm?" vine mereu replica. Râdem când auzim că există specialişti în comunicare, ,,la ce bun şi ăştia?", ne considerăm cu toţii nişte specialişti în a comunica dar mereu ne plângem că nu suntem înţeleşi. Comunicăm făcând enunţuri şi uităm că, comunicarea înseamnă dialog. Uneori e doar un dialog nonverbal, sau un răspuns nonverbal la o afirmaţie verbală, dar trebuie s-o luăm în seamă.
La fel e şi cu comunicarea în politică. Urmăriţi dezbaterile TV. În câte din ele se dialoghează, în câte din ele se comunică? Se fac enunţuri, pentru că doar asta şi-au propus unii să facă. Spui că tu esti cel mai grozav şi restul trebuie eliminaţi sau băgaţi în carantină, ai grijă să distrugi orice argument al opozantului cu non argumente de genu ,,voi sunteţi asa, voi sunteti cei răi", şi evident spui că vrei binele poporului dar nici măcar piaţa nu o faci pentru a vorbi cu oamenii şi a vedea cum poţi să rezolvi o minimă problemă. Nu mai spun ce se poate regăsi pe forumurile de discuţii. Lipsă totală de dialog şi de dezbatere, fiecare iţi posteaza monologul şi contraatacă, fără a folosi evident argumente.
Ne lipseşte cultura dialogului pentru că ne lipseşte instinctul de a comunica.
,,Comunicarea nu se invata nici acasa, pentru ca parintii insisi nu au aceasta abilitate. Mesajele sunt in plus bruiate si de nevroza in care ne impinge viata de zi cu zi. Pentru orice vorba care pare un atac, ceata psihologica se aseaza rapid si dincolo de ea construim adevarate ziduri din spatele carora contraatacam. Asta facem si cu copiii, asta invata ei de la noi, asta fac si ei mai apoi.Vedem apoi rostit acelasi diagnostic pentru drame la toate nivelurile: lipsa de comunicare. Adica boala cronica si, poate, cea mai grava a societatii romanesti.... In acelasi timp, auzim tot enorm. Auzim colectia de monologuri a celor din jur, tipete, rasete, ne simtim agresati de prea mult sunet si zgomot. Dar arareori, de fapt, ascultam. Prindem cate o frantura, cate un cuvant care ne enerveaza sau, dimpotriva, ne entuziasmeaza, il rupem de contextul pentru care nu avem rabdare si ii raspundem prin propriul monolog, care, cel mai adesea, nu are nicio legatura cu ceea ce a vrut sa transmita interlocutorul.
sursa: ziare.com
Alin Baciu
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu